Fonduri nerambursabile în valoare de 54 de milioane de euro vor putea fi accesate în patru județe din România, inclusiv Suceava, dar și în patru unități administrative similare din Ucraina, prin proiecte care vizează domeniile sănătate, educație, turism și cultură, adaptarea la schimbările climatice și managementul frontierei.
Lansarea oficială a Programului Interreg NEXT România-Ucraina, cu fonduri europene destinate dezvoltării comunităților aflate la frontiera dintre cele două state participante, pentru perioada 2021-2027, a avut loc săptămâna aceasta, la București.
Programul Interreg NEXT are un buget de 54 milioane de euro, fonduri nerambursabile, la care se va adăuga contribuția națională. Vor putea primi finanțare proiecte care aduc beneficii comunităților de la frontieră, din județele Satu Mare, Maramureș, Botoșani, Suceava și Tulcea (România) și din oblasturile Ivano-Frankivsk, Zakarpattia, Cernăuți, Odesa (Ucraina).
Domeniile vizate…