Peste 60 de liceeni au animat Sala Polivalentă din Iași, aducând efervescența caracteristică jocului în echipă, fair-play și bucuria de a fi împreună, odată cu marea finală Iulius High Ballers. Echipa Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” a fost desemnată echipa câștigătoare, iar publicul entuziast a primit cu multă emoție fiecare etapă a meciurilor. Întrecerea sportivă a fost organizată de Iulius Mall Iași în parteneriat cu Clubul de baschet Stomart, Federația Română de Baschet – Sucursala Regională 7 și Inspectoratul Școlar Județean Iași.
Un număr important de licee ieșene au acceptat provocarea de a participa la campionatul de baschet Iulius High Ballers, o întrecere în care momentele memorabile și meciurile trăite cu intensitate au stârnit dorința de a duce mai departe spiritul competiției. Fiecare meci ne-a ținut cu sufletul la gură, iar dacă vrei să vezi cum a fost, Iulius Mall a pregătit un rezumat al celor mai funny momente ale finalei. Îl poți viziona, accesând pagina de facebook Iulius Mall Iași.
Alături de titlul de campioană a competiției, membrii echipei Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” au primit câte un Apple Watch Series 9. Pe locul 2 s-a clasat echipa Liceului „Miron Costin”, iar locul 3 i-a revenit echipei „Colegiul Negruzzi 1”. Ele au fost premiate cu căști BEATS Studio Pro, respectiv cecuri cadou în valoare de 600 de lei.
Profesorul Sorin Popovici, Inspector școlar disciplina „Educație fizică și sport”, a declarat că Iulius High Ballers este un proiect frumos și binevenit pentru tineri, care a creat o vibrație aparte în rândul echipelor participante. Ovidiu Stochici, CEO Stomart, consideră că această competiție a devenit un proiect iubit de elevii din liceele ieșene și promovează valori precum spiritul de echipă. Vlad Huțu, Shopping Center Manager Iulius Mall Iași, speră ca Iulius High Ballers să devină tradiție și să ofere oportunități de implicare pentru elevii pasionați de sport.Competiția de baschet 3×3 Iulius High Ballers, organizată de Iulius Mall Iași în parteneriat cu Clubul de baschet Stomart, Federația Română de Baschet – Sucursala Regională 7 și Inspectoratul Școlar Județean Iași, este dedicată elevilor din unitățile de învățământ din Iași și face parte din circuitul Federației Internaționale de Baschet (FIBA) 3×3.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.bzi.ro”
Știrile sunt preluate de la ziare din Iasi. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. iasiexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Aceste știri au fost preluate în urma unui acord primit din partea publicațiilor..Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com