Rectorul USV Iași, prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, a primit o vizită importantă din partea Excelenței Sale, Willemijn van Hafteen, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România și dr. ec. Amalia Georgescu, Consul Onorific al Regatului Țărilor de Jos la Iași. Delegația Universității a fost completată de prof. univ. dr. Denis Țopa, Prorector cu dezvoltarea instituţională și prof. univ. dr. Vasile Stoleru, Prorector cu activităţile sociale.
Relațiile de colaborare dintre cele două instituții au început să fie consolidate în luna aprilie a acestui an, odată cu organizarea Conferinţei Internaţionale „Viitorul producţiei agroalimentare”, desfășurată la Iași. Evenimentul a avut loc în Aulă Magna „Haralamb Vasiliu” și a prezentat o abordare holistică a proceselor de producție agroalimentară sustenabilă, incluzând noi cercetări, proiecte de succes, inovații și tehnologii de precizie pentru creșterea eficienței proceselor pe lanțul alimentar.
Conferința a adunat peste 20 de speakeri invitați din România și Regatul Țărilor de Jos, care au prezentat modele de bune practici de agricultură sustenabilă și performanțele obținute în domeniul agroalimentar. Organizatorii au anunțat că evenimentul se va desfășura anual, având ca obiectiv prezentarea noutăților din sectorul agroalimentar și promovarea modelelor de succes atât din România cât și din Regatul Țărilor de Jos, prin prezența specialiștilor invitați și a companiilor partenere interesate de tematica conferinței.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.bzi.ro”
Știrile sunt preluate de la ziare din Iasi. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. iasiexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Aceste știri au fost preluate în urma unui acord primit din partea publicațiilor..Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com