Peste jumătate dintre ambalajele cu garanţie returabilă au fost reciclate într-un an de la implementarea sistemului. Cine vrea să-şi ia garanţia înapoi se plânge încă de cozile de la aparate.
România trebuie să atingă ţinta de peste 85% dintre ambalajele reciclate până în anul 2026 şi peste 90% din ambalajele din plastic şi din metal. În România, în prezent, sunt şapte centre de numărare şi sortare, iar anul viitor autorităţile promit încă două.
“Volumul celor şapte centre este suficient pentru numărul de ambalaje pe care îl avem în acest moment. Toate garanţiile nerevendicate reprezintă una dintre sursele de finanţare ale sistemului garanţie-returnare”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.
PET-urile aruncate sunt aproape inexistente. România a devenit campioană la reciclare
Probleme mari sunt încă în oraşele mici sau la sate, unde românii nu reuşesc să-şi recupereze garanţia….
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com