Ministrul Educației, Daniel David, a tras un semnal de alarmă cu privire la analfabetismul funcțional din societatea românească și a transmis un mesaj cadrelor didactice participante la dezbaterea de la Cluj-Napoca pe marginea proiectelor legate de planurile-cadru pentru învățământul liceal.

Daniel David a fost prezent, online, la dezbaterea de la Cluj-Napoca. FOTO: Remus Florescu
Ministrul Educației, Daniel David, a participat, online, la cea de-a doua dezbatere publică pe marginea proiectelor legate de planurile-cadru pentru învățământul liceal. Aula Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a fost, vineri după-masă, arhiplină.
„Am ajuns în situația în care, așa cum știți bine, să avem manuale și programe complet depășite de prezent”, a susținut ministrul. David a precizat că există o foarte mare presiune pentru a definitiva planurile cadru pentru liceu,…
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com