INCENDIU puternic noaptea trecută: O rulotă s-a făcut scrum din cauza unei lumânări – GALERIE FOTO
Flăcările au cuprins întreg ansamblul și exista posibilitatea să se extindă la arborii din imediata vecinătate.
Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE CEL DE-AL 13-LEA MAGAZIN DIN ROMÂNIA
Pompierii botoșăneni au fost la datorie în ultimele 24 de ore pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel local.
Pompierii au acționat pentru stingerea unui incendiu, acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 25 de persoane cu probleme medicale, salvarea unei persoane căzută într-un beci unde exista miros puternic de fermentație, dar și în alte 4 situații de urgență (asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD, asigurare masuri de prevenire a unor situații de urgență în cazul a două accidente rutiere).
Aseară, în jurul orei 20:00, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au fost solicitați să intervină pe strada Ion Creangă din municipiu pentru a stinge un incendiu la o rulota.
Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că flăcările au cuprins întreg ansamblul, existând riscul că acestea să se extindă la arborii din imediata vecinătate.
Incendiul a fost stins în…
[ad_2]