ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din IașiIași Expres — Iași, zi de ziCele mai recente știri din IașiIași Expres — Iași, zi de zi
local

Aeroportul Iași se pregătește pentru valul de pelerini evrei hasidici din septembrie

Simona Toma

Simona Toma

⏱ 1 min citire
Aeroportul Iași, terminale și zone de parcare, pregătiri pentru pelerinaj
Sursa foto: bzi.ro

Aeroportul Iași se pregătește pentru o perioadă cu trafic aerian mai intens, între 8 și 16 septembrie, din cauza pelerinajului evreilor hasidici spre Uman. În această perioadă, vor fi operate zeci de zboruri speciale, în parteneriat cu companiile SkyUp, FlyLili, FLYONE, TAROM și AlbaStar, pentru sosiri și plecări din și spre Tel Aviv.

Conducerea aeroportului a anunțat că, pentru a gestiona fluxul suplimentar, vor fi implementate măsuri speciale. Începând cu 7 septembrie, accesul în zona de parcare din fața terminalelor T1 și T2 va fi restricționat, fiind rezervat exclusiv mijloacelor de transport destinate pelerinilor. Terminalele T2 și T3 vor fi amenajate pentru a primit și procesa fluxurile de pelerini, iar zonele publice vor fi adaptate pentru a evita aglomerarea.

Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE AL 14-LEA MAGAZIN ÎN ROMÂNIA

De asemenea, formalitățile de îmbarcare vor fi realizate pe circuite separate, iar personalul de securitate va fi suplimentat pentru a asigura rapiditatea procesării pasagerilor. În perioada 8-10 septembrie, vor sosi 18 zboruri din Tel Aviv, iar între 14 și 16 septembrie, vor fi operate 25 de zboruri spre această destinație. Autoritățile recomandă pasagerilor să ajungă mai devreme la aeroport pentru formalități, în special pentru cursele din intervalul 14-16 septembrie.

Planul de măsuri a fost gândit pentru a asigura un trafic fluent și siguranța tuturor călătorilor, în condițiile în care fluxul de pelerini va fi semnificativ mai mare decât în mod obișnuit. Aeroportul Iași își exprimă mulțumirea pentru înțelegere și cooperare în această perioadă.

Conform Bzi.ro