O intervenție de prelevare de organe și țesuturi s-a desfășurat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde un pacient de 45 de ani cu traumatism cranio-cerebral sever a fost donator.
Familia pacientului și-a dat acordul pentru donarea tuturor organelor și țesuturilor, ceea ce a permis salvarea mai multor pacienți care aveau nevoie de transplant.
Citește și: Un tânăr s-a stins din viață într-un incendiu la o anexă gospodărească din Lețcani
Echipe medicale din Iași au prelevat organele și au realizat transplanturile
La această intervenție au participat echipe medicale din Iași, Ungaria și Austria.Medicii de la Spitalul „Sfântul Spiridon” și Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Iași au prelevat ficatul, rinichii și corneea, iar transplanturile au fost efectuate în Iași.
De asemenea, cordul a fost prelevat de o echipă din Ungaria, iar o echipă din Austria s-a ocupat de prelevarea plămânilor.Țesuturile au fost prelevate de medicii de la Spitalul Colentina.
Primitorul transplantului hepatic este un pacient de 40 de ani diagnosticat cu ciroză hepatică, iar transplanturile de cornee au fost primite de un bărbat și o femeie, amândoi în jur de 45 de ani.

