Sursă: Bzi.ro
Președintele Nicușor Dan îi va reuni luni, 13 iulie, la Palatul Cotroceni, pe liderii PNL, PSD, USR, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale, într-o nouă încercare de a debloca negocierile pentru formarea viitorului Guvern.
Citește și: Tribunalul Iași a respins acțiunea DGA împotriva lui Ciprian Samson pentru plata unui prejudiciu
Discuțiile vin după mai multe săptămâni de impas politic, în condițiile în care fiecare tabără își menține propriul candidat pentru funcția de prim-ministru. În prezent, liberalii, alături de USR și UDMR, îl susțin pe Siegfried Mureșan, în timp ce PSD insistă pentru desemnarea lui Sorin Grindeanu.
Ce soluții sunt propuse pentru formarea Guvernului?
În culisele negocierilor a apărut o nouă variantă de compromis. Potrivit surselor politice, PNL ia în calcul un „guvern de armistițiu”, condus de un premier independent, dar cu miniștri desemnați de partide.
- Funcția de prim-ministru ar putea reveni unei persoane considerate neutre.
- Numele vehiculat pentru această funcție este Alexandru Nazare.
- Executivul ar urma să fie format din miniștri susținuți de PNL, USR și UDMR, cu o rotație politică ulterioară în care PSD să preia conducerea.
Reacțiile partidelor la propunerile de compromis
Liberalii afirmă că doar într-o astfel de formulă ar putea renunța la candidatura lui Siegfried Mureșan și exclud, în continuare, susținerea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier. De partea cealaltă, PSD transmite că nu respinge ideea unui premier tehnocrat, însă doar dacă viitorul Executiv va avea miniștri politici și dacă rotația la conducerea Guvernului va începe cu un premier social-democrat.
În paralel, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a readus în discuție posibilitatea refacerii coaliției dintre PNL, PSD și UDMR, ceea ce ar lăsa USR în opoziție. Propunerea este privită favorabil de PSD, însă este respinsă atât de conducerea PNL, cât și de liderii USR.
