Sursă: Bzi.ro
Daniela Crudu și-a găsit liniștea în plan personal și se bucură de viața de familie. După ce a devenit mama a doi copii, vedeta a fost cerută în căsătorie de partenerul ei. Deși a acceptat, Daniela a mărturisit că nu se grăbește să ajungă în fața altarului.
Invitată într-un podcast, fosta asistentă TV a confirmat că a primit inelul de logodnă, dar a explicat de ce planurile de nuntă au rămas, pentru moment, în așteptare. Daniela a povestit că, la scurt timp după nașterea fetiței sale, a rămas din nou însărcinată, iar atenția ei s-a îndreptat în totalitate către familie.
De ce nu s-a stabilit data nunții?
Vedeta a subliniat că nu renunță la ideea de a se căsători, însă preferă ca lucrurile să vină de la sine. „Dacă eu am rămas gravidă. După trei luni după ce am născut fata, am rămas iar gravidă și s-a închis totul pentru mine”, a explicat Daniela.
- Daniela Crudu are doi copii: o fetiță, Daiana, și un băiețel, Dominic.
- Logodnicul ei a cerut-o în căsătorie, dar nu au stabilit o dată pentru nuntă.
- Vedeta își dedică cea mai mare parte a timpului familiei.
Cum s-au cunoscut Daniela Crudu și logodnicul ei?
Daniela Crudu a dezvăluit și cum a început povestea de dragoste cu bărbatul alături de care își întemeiază familia. Cei doi s-au întâlnit la aniversarea unei prietene comune, iar vedeta spune că a fost cucerită încă de la început de firea lui veselă și de faptul că îi seamănă.
„Ne-am întâlnit la o petrecere, la ziua de naștere a unei prietene comune. Mi-a plăcut că este foarte natural, zâmbăreț, ca mine, glumeț, pentru că n-aș putea să-mi iau unul serios”, a spus Daniela. De când a devenit mamă, viața ei s-a schimbat complet, iar vedeta publică tot mai des fotografii cu partenerul și copiii.
