O persoană cu arsuri a fost transportată la spital după explozia de pe strada Poienilor din Iași

Ionuț Preda · Iași Expres

O explozie a avut loc într-o casă de pe strada Poienilor din municipiul Iași, iar o persoană a fost rănită și transportată la spital cu arsuri.

Apelul efectuat la 112 a mobilizat pompierii militari din Iași, care au sosit cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, precum și un echipaj medical cu un medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

La fața locului, salvatorii au întâlnit o persoană conștientă și cooperantă, care prezenta arsuri de gradul II pe aproximativ 20% din suprafața corpului.

Deflagrația a fost cauzată de o acumulare de gaze Deflagrația a avut loc în momentul în care victima a încercat să pornească aragazul, iar pompierii au concluzionat că explozia a fost cauzată de o utilizare necorespunzătoare a acestuia.

Persoana rănită a fost preluată de echipajul medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf.

Citește articolul complet pe Iași Expres

Deschide articolul →