Atașamentele noastre: de ce iubim, fugim sau ne panicăm când ne sună cineva prea des

Se spune că dragostea e complicată. Eu zic că dragostea e simplă, dar oamenii care o trăiesc… au tot felul de manuale de utilizare. Manualul acesta de utilizare nu ni-l scriem singuri — se redactează, în mare parte, în copilărie, de oamenii care ne-au ținut în brațe, ne-au ascultat (sau nu) și ne-au învățat cum arată siguranța și iubirea. Fiecare manual e scris într-un „dialect” diferit — dialectul atașamentului.

Atașamentul securizant: campionul relaxării emoționale

Acești oameni sunt genul care îți răspund la mesaje fără să pară că au stat cinci ore analizând punctuația ta. Dacă le spui că ai avut o zi proastă, știu să asculte fără să fugă pe un munte sau să te copleșească cu soluții.
Sunt ca acei prieteni care îți aduc o cafea fără să întrebi — și nu te întreabă după 10 minute „dar te mai simți trist(ă)?”.
Securizanții iubesc cu liniște, iar liniștea lor e molipsitoare.

Atașamentul anxios: iubesc intens, dar cu manual de instrucțiuni în 300 de pagini

Dacă ai acest tip de atașament, probabil ai verificat deja de trei ori dacă mesajul tău a avut două bife albastre. Și poate ai mai intrat o dată pe profilul lui, „doar să vezi dacă e online”.
Persoanele cu atașament anxios au nevoie de apropiere, de confirmare, de „da, te iubesc, nu m-am răzgândit în ultimele 15 minute”.
E multă emoție aici, dar și o inimă uriașă, gata să dea totul. Cu puțină siguranță emoțională, pot iubi frumos și profund.

Atașamentul evitant: specialiști în arta dispariției elegante

Aceștia sunt oamenii care te plac, dar în momentul în care simt că lucrurile devin „prea intense”, brusc își amintesc că trebuie să-și regândească viața în Tibet.
Nu e lipsă de sentimente, ci o frică de a fi vulnerabili. Au crescut cu ideea că a te baza pe cineva e riscant, așa că preferă independența — până când, ironic, se trezesc singuri și se întreabă „unde au dispărut toți oamenii buni?”.
Cu răbdare și înțelegere, pot învăța că apropierea nu e o capcană, ci un confort.

Atașamentul dezorganizat: iubesc, dar și fug în același timp

Acești oameni sunt paradoxali — vor apropiere, dar o tem și o resping simultan.
Sunt un amestec de anxietate și evitare: „Te vreau aproape! Dar nu prea aproape… poate la un metru distanță emoțional, mulțumesc.”
În spatele acestui haos stă adesea o istorie de relații complicate, poate chiar dureroase. Cu ajutorul terapiei și al unei relații stabile, pot învăța că siguranța nu doare.

⸻

În concluzie…

Fiecare dintre noi poartă în buzunar o mică hartă emoțională. Unele hărți au drumuri clare și line, altele au ocoluri și sensuri giratorii.
Important e să știm unde suntem și să nu dăm vina mereu pe GPS-ul celuilalt.

Până la urmă, relațiile nu sunt despre perfecțiune, ci despre doi oameni care învață să fie vulnerabili fără să fugă unul de altul.
Iar dacă tot greșim din când în când, măcar să o facem cu umor.

Articol semnat de  Raluca Voiniciuc.

Editor

Sunt Raluca Voiniciuc, psiholog și psihoterapeut de familie și cuplu în formare. De aproape 20 de ani lucrez cu oameni și am învățat că fiecare are o poveste și o lumină care merită descoperite. Prin articolele mele în Botoșani Expres îmi doresc să aduc teme care ne privesc pe toți – relațiile, familia, momentele grele și felul în care putem găsi echilibru atunci când viața devine complicată.