Sursă: 7iasi.ro
În paradis se află arborele vieții și cel al cunoașterii, cel din urmă fiind un paravan pentru primul. Numai cel care și-a limpezit calea prin pomul cunoașterii se poate apropia de Pomul Vieții. Arta este o stare în care putem trăi ispitiți de cunoaștere, în structura noastră intimă simțim că sunetele universului ne cuprind în aura lor edenică.
Citește și: Elena Popa discută despre compunerea rolului în teatru
Astfel, putem înțelege muzica, cuvântul, tăcerea, ploaia, nașterea, moartea, Cerurile. Artele sunt organismul spiritual al eternității, pâinea ei cea spre ființă. Depinde ce știm, cât știm, cum știm și cum îi facem pe alții să știe. „Să nu te înșeli pe tine însuți ca și cum ai fi altul”, spunea Nichita Stănescu.
Cât de important este adevărul în zilele noastre?
Într-o lume în care degradarea este susținută și aclamată într-un climat viciat de prostie agresivă și ticăloșie interesată, se ridică întrebarea: mai poate fi oprită? Mistificarea în care ne place să viețuim are acum momentul ei de desăvârșire, dar proliferează aceasta?
- Ceremonialul oficializat al mediocrizării ne cuprinde întreaga existență.
- Violența extinderii rinocerizării afectează societatea.
- Gândurile trebuie pătrunse cu responsabilitate pentru a evita acceptarea lașă.
Ce se întâmplă cu teatrul și arta în România?
În ciuda provocărilor, teatrul de calitate există încă. Avem talente responsabile și demne: regizori, actori, scenografi, coregrafi, tineri și inteligenți, înnobilați de creativitate și distincție. Publicul care iubește și solicită magia teatrală este prezent, căutând întâlniri pline de înțelesuri și bucurie pentru suflet.
Cu toate acestea, simțim prezența epidemic cuceritoare a imposturii în teritoriul vocației. De ce ne asuprim idealurile de demnitate profesională? De ce, odată cu ridicarea la ceruri a marilor creatori români ai artei spectacolului, ne lăsăm conduși de indiferență față de cultul creativității?